

Rolul Strategiei

Convergența Strategică

Crearea și păstrarea clienților reprezintă practic singura modalitate prin care o companie poate produce valoare și realiza profit. Pentru acest motiv, creșterea afacerii, a profitabilității sau a stabilității dezvoltării sale, sunt provocările fundamentale ale Strategiei de Business, precedate de cele care privesc satisfacerea competitivă a nevoilor clienților.
Dorim să creștem performanța Vânzărilor, a Lanțului Logistic sau al Cercetării și Dezvoltării? Fără îndoială, schimbările pe care dorim să le realizăm în astfel de funcții ale organizației și în sistemele lor de management pot fi necesare, dacă decalajele capabilităților respective îngreunează sau împiedică materializarea deplină a Opțiunilor noastre Strategice.

Fără schimbarea prealabilă a Sistemului de Management al Strategiei (sau introducerea sa, dacă n-a existat până acum), sistem care să ne arate, în mod precis și detailat, ce anume avem de îmbunătățit, dezvoltat sau transformat, cât de mult și în ce ordine, monitorizând efectele așteptate și luând acțiunile corective necesare, atunci când se impun, Strategia noastră are slabe șanse de succes.
Sistemul de Management

În condițiile unui mediu economic și socio-politic cu un grad de incertitudine și complexitate mai ridicat ca niciodată în ultimele decenii, lipsa unui Sistem de Management Strategic bine pus la punct poate face diferența între creșterea sau dispariția firmei. Calea de mijloc, cea a păstrării status-quo-ului sau a creșterii organice, nu mai este, în aceste condiții, o variantă realistă, cel puțin pentru orizontul de timp al următorilor 5-10 ani.
În 2016, Innosight și Inc. Magazine au prezentat evoluția istorică și previzionată a duratei medii de viață a unei companii, luând ca referință S&P 500. Conform studiului lor, durata medie de viață a unei companii mari în 2017 este de 27 de ani. Aceiași analiză anticipează reducerea continuă a acestei durate de viață până la numai 12 ani, în 2027.
Aceste date, replicate la nivelul economiilor țărilor în curs de dezvoltare, care includ și România, mai ales pentru companii de dimensiuni mici și medii, anticipează o scădere și mai abruptă a duratei medii de viață a firmei.

Managementul Strategiei

Necesitatea Procesului
Procesul de Management al Strategiei include inevitabil două etape: Formularea Strategiei și Execuția acesteia. Execuția Strategiei cuprinde procesul de Planificare Strategică și apoi cel de execuție a Planului Strategic, pe parcursul anului.Deși Formularea Strategiei implică viziune și intuiție, cât și o bună cunoaștere a pieței specifice domeniului de activitate al companiei, definire efectivă a Strategiei implică o anumită logică și un anumit proces, care nu pot fi stabilite ad-hoc.
Este procesul de Management Strategic unul necesar? Dacă nu ați folosi un astfel de proces, ce răspunsuri ați da următoarelor întrebări? Sunt doar câteva exemple.








Balanced Scorecard

În multe organizații, corelațiile dintre obiectivele anuale sau multi-anuale ale Strategiei și relațiile cauzale care duc la îndeplinirea lor, prin efectul măsurabil și corectabil pe parcurs al unor inițiative de schimbare, derulate cu participarea tuturor oamenilor din organizație, nu există.
Principalul instrument metodologic pentru Managementul Strategiei, care privește nu numai procesul de Execuție a Strategiei dar și o bună parte din logica Formulării Strategiei, este Balanced Scorecard (BSC), respectiv Kaplan-Norton BSC Framework, Execution Premium Process* (XPP).
Adoptat în lumea întreagă de aproape jumătate dintre companiile comerciale și organizațiile din sectorul public, (#6 în studiul bi-anual al Bain & Company “Management Tools & Trends 2015”, în care Planificarea Strategică este #1), modelul inițial al Balanced Scorecard a evoluat până în ziua de azi intr-un framework solid și validat de practică, folosit pentru extragerea din procesul de Formulare a Strategiei a datelor necesare Planificării Strategice, dar mai ales pentru gestionarea integrată a Performanței și Riscului în procesul de Execuție a Strategiei, aliniată organizațional până la nivel individual.

* Execution Premium Process™ (XPP) and Execution Premium Community™ (XPC) are trade marks of Palladium Group Inc. / Palladium Consulting LLP

Expertiza Strategică
Expertiza profesională în Managementul Strategic nu poate fi dobândită în primii ani de carieră. Doar experiența profesională diversă și extinsă permite înțelegerea și aplicarea corectă a principiilor și metodologiei acestei discipline cu capacitate avansată de integrare a experienței acumulate anterior.
Dacă ați depășit însă primii ani ai carierei Dvs., atunci cunoașterea proceselor și sistemului de Management al Formulării și Execuției Strategiei, poate deveni un atu esențial, nu doar pentru promovarea într-un nou job, dar și pentru impunerea unei autorități profesionale, bazate pe nivelul cel mai înalt de înțelegere a managementului schimbării în business, ceea ce nu este la îndemâna oricui.
Dacă ați depășit însă primii ani ai carierei Dvs., atunci cunoașterea proceselor și sistemului de Management al Formulării și Execuției Strategiei, poate deveni un atu esențial, nu doar pentru promovarea într-un nou job, dar și pentru impunerea unei autorități profesionale, bazate pe nivelul cel mai înalt de înțelegere a managementului schimbării în business, ceea ce nu este la îndemâna oricui.
Provocarea Cunoașterii
Cunoașterea corectă și completă a principiilor și metodologiei Managementului Strategic nu este un lucru ușor, în ziua de azi. Asistăm la o adevărată invazie a celor mai diverse opinii pe acest subiect, exprimate în forumuri de discuții, în articole, cărți și conferințe, sau materializate în seminarii și cursuri de training. Din păcate, nivelul mediu al acestora, în România sau oriunde în lume, este unul foarte scăzut, mergând până la diletantism și superficialitate.Cursul de Management Strategic și Certificare în Balanced Scorecard compensează acest deficit de calitate a informării și instruirii, prin abordarea metodologică a acestei discipline, pe baza experienței a mii de proiecte realizate de comunitatea practicienilor în Management Strategic și Balanced Scorecard, mulți dintre aceștia membri ai Execution Premium Community* (XPC).
Suntem onorați de faptul că participanții la sesiunile anterioare ale Cursului, mai mult de jumătate dintre ei ocupând funcții de conducere în firme importante sau aflate în dezvoltare rapidă, autohtone sau multi-naționale, au apreciat cvasi-unanim structura, logica, claritatea, formatul și profesionalismul acestui curs.

Nu în ultimul rând, trebuie să menționăm oportunitatea oferită de susținerea Examenului de Certificare în BSC, care folosește o platformă on-line proprie. Formatul și baremul de certificare sunt aceleași ca în Programul de Certificare BSC internațional, organizat de Palladium Group.
Provocarea Practicii
Din păcate, nu doar calitatea profesională redusă a unor surse de informare, dezbatere sau instruire în domenul Managementului Strategic este singura problemă în dobândirea unei expertize adecvate. De multe ori, vedem cum noțiunile prezentate sunt generale, confuze sau cel mult inspiraționale.Lipsa unei experiențe efective, bazate pe utilizarea practică a unor framework-uri mature și validate de un număr mare de implementări, face ca latura aplicativă a unor astfel de inițiative de informare sau instruire să fie superficială și inutilizabilă în proiecte concrete.
Accesul pe care-l avem de mai bine de șase ani la XPP-BoK (Execution Premium Process - Body of Knowledge), care cuprinde mii de proiecte de implementare practică, cât și propria experiență acumulată în proiectele în care am fost implicați în acești ani, ne-au permis să introducem în Cursul de Management Strategic și Certificare în Balanced Scorecard o secțiune de exercițiu practic pe un Studiu de Caz, ales de cursanți dintre cele propose înainte de curs.
Exercițiul practic din cadrul Cursului abordează toate etapele metodologiei framework-ului Kaplan-Norton BSC, aplicate pe Studiul de caz ales, inclusiv:







Consultanța Strategică
Rolul integrator al Managementului Strategic justifică poziționarea corectă, în context strategic, al oricărui proiect de îmbunătățire, perfecționare sau implementare a diverselor sisteme de management ale unei organizații.
Foarte multe proiecte de consultană managerială au componente cu relevanță strategică, dar numai înțelegerea completă a principiilor și proceselor de Formulare și Execuție a Strategiei permite o corectă integrare a proiectelor respective cu Sistemului de Management Strategic, existent sau viitor, al organizației-client. Acest nivel avansat de cunoaștere contribuie esențial la creșterea calității Consultanței de Management furnizate clienților.
Foarte multe proiecte de consultană managerială au componente cu relevanță strategică, dar numai înțelegerea completă a principiilor și proceselor de Formulare și Execuție a Strategiei permite o corectă integrare a proiectelor respective cu Sistemului de Management Strategic, existent sau viitor, al organizației-client. Acest nivel avansat de cunoaștere contribuie esențial la creșterea calității Consultanței de Management furnizate clienților.
Integrarea Sistemelor
Consultanța de Management vizează perfecționarea diverselor sisteme de management ale unei organizații (al Vânzărilor, al Performanței Angajaților, al Lanțului Logistic, etc.) sau implementarea unor astfel de sisteme, acolo unde acestea nu există. Rezultatele pe termen lung a unor astfel de acțiuni depind într-o bună măsură de gradul de integrare cu Sistemul de Management Strategic al sistemelor de management vizate de proiectul de consultanță.Înțelegerea corectă și completă a corelațiilor și dependențelor reciproce ale diverselor sisteme de management, al gradului lor de maturitate necesar închiderii unor Decalaje de Coerență Strategică, vizând în primul rând Sistemul de Capabilități ale companiei respective, impun o înțelegere foarte bună a proceselor de Management Strategic, pentru proiectarea relevantă, corect temporizată și corelată cauzal, a stărilor ”to-be” avute în vedere în proiectele de consultanță respective.
Dezvoltarea Portofoliului
Cursul de Management Strategic și Certificare în Balanced Scorecard, împreună cu trecerea cu succes a Examenului de Certificare în BSC, reprezintă o posibilitate importantă de a completa portofoliul Dvs. actual de discipline ale proiectelor de consultanță propuse clienților cu cea a Managementului Strategic.Fiind dezvoltat pe baza unui framework matur și detaliat, cu grad înalt de adopție internațională (nu doar unul bazat pe experiența proprie a uneui consultant), cursul conduce și la ridicarea nivelului de profesionalism al consultanței oferite, cât și o probabilitate ridicată a succesului proiectelor de consultanță care includ Sistemul de Management Strategic.
În același timp, această dezvoltarea a portofoliului de competențe reprezintă și un diferențiator valoros în concurența în care vă aflați pe piața consultanților de management din România.